Biserica cu hramul Sfântul Simeon Stâlpnicul

Biserica cu hramul „Sfântul Simeon Stâlpnicul” a fost construită în anul 1928, în stil bizantin, în formă de corabie, din cărămidă, cu turn clopotniţă la intrare. Preoţii slujitori din perioada 1991-2009: Eugen Dragoş (1991-1994), Lucian Vasilcoi (1995-1997), Gheorghe Popa (1997-1999), Gheorghe Tomozei (2000-2008), Gheorghe Vasile Pop (din 2008 şi în prezent).

Lucrări de renovări şi reparaţii în perioada 1994-2014: cu sprijinul şi implicarea nemijlocită a PS Ioan, biserica a fost consolidată şi reparată. Slujba de sfinţire a fost săvârşită în 14 ianuarie 2001, de către PS Ioan împreună cu un sobor de preoţi. Biserica a fost repictată de Niculina și Florin Prină, în anul 2008.

Sfinţirea picturii s-a săvârşit de către ÎPS Ioan la 19 octombrie 2009. Biserica a fost înzestrată cu veşminte, sfinte vase, obiecte şi cărţi de cult.

În septembrie 2004, cu binecuvântarea PS Ioan Selejan, a avut loc reînhumarea cu ritual ortodox a ostaşilor români căzuţi în luptele din septembrie 1944, pentru eliberarea Ardealului de Nord. La 13 iulie 2008, a avut loc ceremonia de sfinţire a monumentului ridicat în memoria şi spre veşnica cinstire a ostaşilor români căzuţi în localitatea Aita Seacă, în septembrie 1944.

Flag Counter