Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost construită din piatră şi cărămidă în anul 2005. Parohia a fost înfiinţată în anul 1999. În luna martie 1999, s-a format primul comitet de iniţiativă alcătuit din 20 de membri, condus de Mihai Vrânceanu, viceprimarul comunei Dobârlău. PS Ioan Selejan a aprobat înfiinţarea Parohiei Lunca Mărcuş şi construirea unei biserici. În primăvara anului 2000, familia Ion şi Eugenia Negrea a donat parohiei nou înfiinţate o casă de locuit cu toate dependinţele, pe un termen de 18 ani. În această casă s-a amenajat o capelă, care a fost sfinţită de PS Ioan în ziua de 23 aprilie 2000, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Din anul 1999, preot paroh este Dorin Gheorghe Ciobanu. Terenul pentru construirea bisericii, în suprafaţă de 0,20 ha, este donat de familia Nicolae Adam şi soţia Elena. În 25 aprilie 1999, a fost sfinţit locul viitoarei biserici de către PS Ioan.

În anul 2000 pr. Gavril Todea, din parohia Malnaş-Băi, împreună cu Maria Stroe au donat 60.000 de cărămizi pentru zidirea bisericii. În anul 2005, prin donaţiile credincioşilor parohiei şi cu ajutorul Episcopiei, s-au încheiat lucrările de zidărie, tencuielile exterioare şi interioare ale sfântului lăcaş. Pe data de 9 octombrie 2005, credincioşii parohiei s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a Preasfinţitului Episcop Ioan, însoţit de pr. protopop Florin Tohănean şi un sobor de preoţi. Atunci s-a săvârşit prima Sf. Liturghie în biserică, iar sfinţirea bisericii a avut loc la 24 aprilie 2011. Pictura bisericii, în frescă a fost realizată în 2010 de pictorul Adrian Oltean. Biserica a fost înzestrată cu veşminte preoţeşti, sfinte vase, obiecte şi cărţi de cult. În 15 decembrie 2004, doamna Negrea Eugenia din Lunca Ozunului donează Parohiei, o casă de locuit cu toate dependinţele pe o suprafaţă de 11.252 m2 spre pomenirea soţului Ion, părinţilor Gheorghe şi Maria şi a celor doi fii Gheorghiţă şi Ioan. După constituirea parohiei, cimitirul a fost îngrădit şi este bine întreţinut.

Flag Counter